Atunci când apare durerea de dinte, majoritatea pacienților recurg la administrarea medicamentelor – antibiotice sau analgezice – în funcție de gradul durerii. Dar o durere de dinți poate apărea și în cazul unei pulpite simple, care trebuie tratată la un medic stomatolog, cu sau fără administrarea medicamentelor în funcție de faza clinică. Când pacientul începe să administreze la întâmplare diverse medicamente, atunci au loc mari schimbări în evoluția firească a procesului inflamator în pulpa dentară (nervul dintelui) ori a periodonțiului. În acest fel, procesul inflamator evoluează din faza acută în faza cronică cu diminuarea simptomelor clinice, ceea ce-l face pe pacient să creadă că problema este depășită și el nu mai are nevoie de ajutorul medicului stomatolog. Iar în acest timp există riscul ca țesuturile pulpare ale dintelui bolnav să se necrozeze, se pot forma granuloame periapicale, care în ultima instanță pot duce la extracția dintelui.

Auto-tratamentul cu antibiotice în repetate rânduri duce la dezvoltarea unei microflore foarte rezistente la anumite grupe de antibiotice, apare un dezechilibru al microflorei cavitații bucale, care provoacă apariția candida-micozelor, manifestându-se clinic prin stomatite. Tratamentul acestora necesită aplicarea unui alt fel de medicamente, agravând starea generală a bolnavului. Ori, toate acestea influențează negativ rezultatele tratamentului efectuat de medicul stomatolog.

Granulomul periapical reprezentă alterări caracteristice inflamațiilor cronice degenerative – de resorbție osoasă, alături de reacții de apărare ale țesuturilor parodontale apicale față de procesul inflamator, adică mai accesibil fiind spus, granulomul apical este un focar de infecție, ce apare în urma necrozării țesutului pulpar al dintelui.

Caria dentară constituie, prin complicațiile sale, principala cauză de pierdere a dinților. Ea începe în smalț(stratul dur, extern al dintelui) și pe măsură ce crește în dimensiune se apropie de pulpa dentară (nerv), astfel începând să apară durerea la dulce, la rece, poate să rețină resturi de alimentare și pacientul o poate simți cu limba. Daca nu e tratată nici in această fază, se ajunge la infecția pulpei dentare, însoțită adesea de dureri atroce și apoi a țesutului din jurul vârfului rădăcinii(parodonțiul apical). Aceste infecții pot produce, prin acutizare, un abces dentar, care se caracterizează prin durere, umflarea zonei respective, câteodată chiar febră și stare de rău general. Adesea dintele nu se mai poate recupera și trebuie extras.

Una din localizările cele mai frecvente ale cariilor este pe suprafețele aproximale, adică pe suprafețele care vin în contact cu dinții vecini. Cauzele țin atât de structura dintelui, cât, mai ales, de dificultatea curățării și autocurățirii(prin flux salivar și masticație) acestor suprafețe. De multe ori apar carii pe ambii dinți în contact numite carii în oglindă.

Cariile încep în smalț(stratul extern al dintelui) printr-un orificiu mic și continuă în interior, în dentină, subminând din ce în ce mai mult structura dentară, până când unul din pereți nu mai are susținere și se rupe. În acest moment, senzația pacientului este "ce carie mare mi-a apărut dintr-o dată!", dar caria există de mult și putea fi prevenită dezvoltarea acesteia. Cum? Prin vizita la medicul stomatolog la fiecare 6 luni. Medicul observă alte semne, cum ar fi o vagă schimbare de nuanță a dintelui, papila gingivală inflamată și are alte mijloace de depistare a acestor carii și le poate trata înainte ca distrugerea să fie prea mare. Câteodată, medicul are doar o intuiție că acolo ar putea fi o carie și vă va indica efectuarea unei radiografii care va preciza diagnosticul. 

Pulpita nu este altceva decât inflamaţia pulpei dentare. Pulpa, mai accesibil fiind spus, nervul dintelui sau conţinutul dintelui, reprezintă un țesut conjunctiv lax, alcătuit din substanță fundamentală, celule și elemente fibroase, vase și nervi. Inflamația pulpei dentare provoacă bolnavului dureri uneori chiar insuportabile.

Pulpita nu este altceva decât inflamaţia pulpei dentare. Pulpa, mai accesibil fiind spus, nervul dintelui sau conţinutul dintelui, reprezintă un țesut conjunctiv lax, alcătuit din substanță fundamentală, celule și elemente fibroase, vase și nervi. Inflamația pulpei dentare provoacă bolnavului dureri uneori chiar insuportabile.

Care sunt primele simptome de declanșare a pulpitei și care ar fi complicațiile ei in cazul netratării la timp sau in cazul unui tratament neprofesional?

În primul rând durerea, care in funcție de forma pulpitei este diferită ca intensitate. Începe cu o durere ușoară, sâcâitoare, apoi trece la dureri cumplite, ce iradiază in ureche, tâmplă, maxilare, se intensifică la agenții termici, fizici și mai ales noaptea. Durerea de dinți este considerată ca una dintre cele mai puternice dureri, pe care le suportă omul.

Nu tolerați durerile, trebuie imediat să vă adresați medicului, care va lua decizia oportună. Sunt multe cazuri, când durerile dispar in urma administrării antibioticilor şi pacienții cred ca şi dintele s-a vindecat, din moment ce nu mai are dureri. Dar in realitate, dintele bolnav nu numai că nu s-a vindecat, ci pulpita evoluează in periodontită, care este şi mai dificil de tratat. Iar dacă nici acum pacientul nu se adresează medicului, peste un timp nu prea lung, dintele nu mai poate fi salvat şi se extrage.

În cel mai rau caz restul radicular este insuficient pentru a realiza o reconstrucţie coronară, sau a suferit o fractură radiculară ce a periclitat integritatea canalului radicular şi în aceste cazuri se va recurge la extracţie.

În cele mai multe cazuri dintele poate fi salvat, cu ajutorul unui pivot din fibră de sticlă sau cu ajutorul unui pivot metalic, realizat de catre tehnicienii dentari in

Din interiorul canalelor radiculare se va îndepărta ţesutul pulpar necrozat, apoi se va realiza curăţarea şi igienizare canalului. Dupa ce din canal s-au îndepărtat totalitatea microorganismelor, acesta va fi obturat cu ajutorul unor materiale speciale de sigilare.

Parodontita este o afecțiune cronică, care se manifestă prin  inflamația și destrucția progresivă a osului maxilar, urmată de mobilitatea patologică a dinților, care in final sunt extrași. Culoarea gingiei suferă o modificare, din roz devine roșie – violacee, la atingere şi la periaj apare sângerarea, pot apărea dureri la palpație şi masticație. Din cauza retracției gingiei, dinții apar alungiți, migrează. Radiografic se constată o reducere importantă a înălțimii osului alveolar. Apariția măcar a unora dintre aceste simptome, trebuie să vă alerteze serios.

Serie de factori locali şi generali:

Locali: igiena nesatisfăcătoarea a cavității bucale, proteze dentare prost adaptate, tartrul sub- și supragingival - placa bacteriană, care, de fapt constituie factorul determinant, dinți cariați.

Generali: afecțiunile aparatului cardio-vascular, afecțiunile renale, diabetul zaharat, e.t.c. 

Această întrebare o auzim de la majoritatea pacienților clinicii noastre, lucru ce ne-a determinat să dăm niște explicații pentru elucidarea temerii. Tartrul dentar(piatra) este placa bacteriană mineralizată. Placa bacteriană dentară este un depozit moale care se acumulează pe suprafața dinților, nu se desprinde la clătirea gurii şi se îndepărtează numai prin detartraj sau periaj. Placa se depune mai ales în timpul somnului, când debitul salivar este mic şi masticația absentă.

Depunerea plăcii dentare începe cu formarea unei pelicule, după care imediat începe adeziunea bacteriană. Bacteriile reprezentă 70% din masa plăcii dentare şi sunt foarte variate ca specie (peste 20). Ele constituie cauza primară a inflamației şi apoi a destrucției țesuturilor parodontale, care duce la apariția parodontitei, afecțiune care răspunde foarte greu şi puțin tratamentului. Tartrul, prin iritația mecanică şi agresiunea bacteriană este factorul principal in declanșarea parodontopatiilor şi întreținerea bolii.

După poziția şi sediul depozitelor, tartrul poate fi supragingival şi subgingival. Tartrul subgingival este mai închis la culoare, mai dur şi mai aderent, formează foarte repede pungi false, adică desprinde marginea gingivală de pe țesutul dintelui. Treptat se lezează şi țesutul osos al alveolei (apar pungi osoase). În concluzie, tartrul dentar este factorul principal, care duce la apariția mobilității dinților.

Procedură terapeutică, prin suprimarea completă a depozitelor tartrice supra- şi subgingivale, dublată de o igienizare buco-dentară corectă şi de un control periodic completat cu curățarea profesională a dinților, determină stingerea inflamațiilor şi asigură menținerea succesului terapeutic. Cea mai eficientă metodă de prevenire a afecțiunilor parodontale este un control temeinic al cavitații bucale de 2 ori pe an. 

Un periaj corect se poate realiza astfel:

• După ce ați umezit periuța de dinți, adăugați puțină pastă(recomandată de către medicul dentist)
• Începeți periajul eventual cu dinții din spate, partea de sus, şi folosiți mișcări în direcția acelor de ceasornic. Periați şi linia gingiei, la un unghi de 45 grade. Adoptați o mișcare scurtă circulară pentru aproximativ 20 secunde.
• Periați suprafața din spate a dinților, din faţă, cu vârful periuței, până la linia gingiei. Folosiți mișcări ușoare în jos.
• Dinții din partea de jos, dinții mandibulari, vor fi periați la fel ca şi cei din partea superioară.
• Cu mișcări circulare periați suprafețele premolarilor inferiori şi superiori.
• Limba va fi periată printr-o mișcare circulară blândă (cam 30 secunde). Același lucru se va efectua şi în interiorul obrajilor.
• La final, nu uitați să clătiți.

Periajul orizontal

Este o tehnică ușoară şi folosită de cele mai multe ori. Periuța este utilizată prin mișcări repetitive de la un capăt la altul. Aceasta metodă nu este aprobată de toți medicii dentiști, deoarece poate produce eroziunea smalţului.

Periajul vertical

Este similar cu periajul orizontal, dar cu o excepție evidentă: periajul se va efectua sus-jos şi de preferat pe fiecare parte. Această tehnică nu prezintă același riscuri ca periajul orizontal, însă trebuie efectuat dinspre gingie spre vârful dintelui. Altfel riscăm să apară retracția gingivală.

Periajul rotativ

Este o metodă mixtă, între periajul orizontal şi cel vertical. În principiu, periuța se va mișca în cerc. Aceasta este o tehnică mai ușoară decât cea verticală, însă este asociată cu metoda orizontală.
Periajul unghiular

Este considerată o metodă mai agresivă şi care implică şi periajul rotativ. Periuța este apăsata interior pe partea superioară şi cea inferioară a gingiei la diferite unghiuri, până ce intră în contact cu suprafețele dintelui.

Periajul "neortodox"/neconformist

Foarte multe persoane au propria lor metodă de periaj. Evident, că unele sunt mai eficiente decât altele.

Înainte de a adopta o tehnica personală, cereți sfatul medicul dentist.

Sintagma conform căreia dinții temporari nu se tratează pentru că oricum se schimbă nu este doar falsă ci reprezintă şi punctul de plecare pentru toate afecțiunile dentare şi deseori generale ale copilului. DA, dinții temporari trebuie şi merită sa fie trataţi!!! Astăzi există materiale de obturaţie (plombe) mult mai atractive pentru copil.

Îngrijirea trebuie să înceapă imediat după naștere. După hrănire, curățați gingiile copilului cu o compresă curată şi uscată(se găsesc în farmacii). După erupția dinților aceștia vor fi periați zilnic cu o periuță moale şi pastă de dinți cu fluor. Se va folosi o cantitate mică de dimensiunea unui bob de mazăre pentru a evita riscul înghițirii.

Folosiți apă în loc de lapte sau suc. Acordați atenție modificărilor de culoare care apar în vecinătatea gingiilor – acestea pot fi un semn al apariției cariei dentare.

De asemenea dinții se pot sigila cu materiale speciale chiar de la vârste fragede pentru a proteja zonele cele mai vulnerabile la atac carios de pe suprafața dentară.

Mai mult puteți afla chiar în cabinet!

Prima vizită ar trebui sa aibă loc în jurul vârstei de 6-12 luni după naștere. Uneori se poate şi mai devreme pentru că există patologie orală şi fără să fie prezenți dinții in cavitatea orală. Clinica noastră oferă asistență stomatologică de specialitate la orice vârstă. Mergeți cu copilul la medicul stomatolog cel puțin de 2 ori pe an!

Fluorizarea apei şi utilizarea fluorului în situațiile în care apa potabilă nu este fluorizată, reprezintă un mijloc important de îmbunătățire a rezistenței structurii dinților copilului dumneavoastră, tocmai în perioada în care aceștia se formează şi erup pe arcade. Aplicarea locală de fluor, fie prin folosirea unei paste de dinți cu un conținut ridicat de fluor, clătirile cu soluții speciale pe bază de fluor sau aplicarea topică a unor geluri în cabinetul stomatologic, întăresc dinții care sunt deja prezenți în cavitatea bucală. Fluorul, alături de o igienă bucală corect efectuată şi o dietă sanatoasă sunt factori esențiali care reduc considerabil riscul copilului dumneavoastră de a dezvolta carii dentare.

Primul semn al instalării bolii parodontale este sângerarea gingivală, care apare la cea mai ușoară atingere a gingiei cu periuța de dinți. În formele mai avansate de boală parodontală, gingia începe să se retragă de pe dinți, iar aceștia devin mobili. Uneori pot apărea pungi de puroi la nivelul acestor dinți, iar dacă tratamentul nu este instituit rapid se poate ajunge la pierderea dinților.

Femeile insărcinate pot beneficia de tratamente stomatologice. Este totuşi de preferat evitarea tratamentelor stomatologice invazive în primul şi în ultimul trimestru de sarcină.

In general, tratamentul ortodontic se incepe în copilarie, în jurul vârstei de şapte ani, sau cînd copilul mai are doar 4 – 6 dinţi de lapte. În aceasta fază a dezvoltării, medicii pot observa deja problemele de creştere a maxilarului şi a dinţilor permanenţi. Unele probleme de ortodonţie sunt mai uşor de corectat dacă sunt descoperite din timp.

Printre semnele care sugerează începerea unui tratament ortodontic menţionăm: înghesuiri ale dinţilor, spaţieri ale acestora, dureri şi dificultăţi la masticaţie, imposibilitatea inciziei (cum ar fi de exemplu ruperea unui fir de aţă cu incisivii), neapariţia unui dinte definitiv pe arcadă, lipsă unor dinţi permanenţi de pe arcadă, extracţii vechi care au dus la înclinarea dinţilor limitrofi şi altele.

Tratamentul ortodontic este o modalitate de îndreptare şi aliniere a dinţilor, de îmbunătăţire a înfăţişării danturii şi a modului în care aceasta funcţionează. Tratamentul ajută la îmbunătăţirea sănătăţii pe termen lung a gingiilor, a dinţilor şi a maxilarelor, prin uniformizarea presiunii pe toţi dintii.

   Primul pas este o examinare completă la ortodont, ce include radiografii şi mulaje ale danturii. Apoi medicul ortodont va stabili tratamentul şi modul în care acesta va decurge. Pentru succesul tratamentului este foarte importantă determinarea pacientului şi contactul strâns al acestuia cu ortodontul, precum şi păstrarea unei igiene corecte.

Un implant dentar este un mic şurub care înlocuieşte rădăcina dintelui natural. Şurubul se inseră în osul alveolar sub anestezie locală şi apoi este lăsat pe loc pentru a se integra o perioadă de timp de aproximativ 2-6 luni; perioadă ce diferă de la un pacient la altul în funcţie de densitatea osoasă a fiecăruia.

  Când integrarea s-a realizat, deasupra şurubului se conectează un dinte artificial. Implantele dentare reprezintă soluţia cea mai bună de înlocuire a dinţilor lipsă. Implantele dentare pot înlocui unul sau mai mulţi dinţi lipsă. În cazul pacienţilor edentaţi total, implantele se pot utiliza pentru a fixa proteze fixe sau protezele mobile de osul subiacent.

Nu, pentru că se realizează sub anestezie locală. Regiunea în care s-a intervenit poate fi uşor tumefiată câteva zile după, iar durerile de intensitate redusă care ar putea să apară se remit de cele mai multe ori cu antialgice uşoare.

Atunci când ne lipsesc dinţi, soluţia ideală este implantul dentar. O lucrare protetică fixă este o rezolvare mai rapidă dar invazivă pentru că necesită devitalizarea dinţilor limitrofi ai spaţiului edentat. În acelaşi timp, osul corespunzător spaţiului edentat continuă să se atrofieze pe când un implant va continua sa transmită forţele fiziologic în os, menţinându-i în timp volumul. Recomandăm, de cate ori este posibil, inserarea de implanturi cu condiţia ca pacientul să fie pe deplin conştient de necesitatea menţinerii unei igiene dentare ireproşabile şi a controalelor periodice (din 6 in 6 luni) la dentist pentru detartraj şi periaj profesional.

Există mai multe opţiuni pentru rezolvarea acestei probleme. Punţile dentare, protezele, şi implantele dentare, acestea din urmă fiind preferate în practica modernă datorita nevoii de estetic şi de un maxim funcţional asemănător cu cel al dinţilor naturali.

În cazul pierderii uneia sau a mai multor unitati dentare, vă recomandăm tratament de urgenţă. Dinţii vecini pot avansa şi ocupa spaţiul rămas liber; mai mult, absenţa unui dinte poate duce la resorbţie osoasă, probleme de igienă, dificultăţi în vorbire şi alimentaţie şi multe altele.

     Molarii de minte sunt dinţi nefuncţionali, periajul in zona respectivă este dificil, în general nu există spaţiu pe arcadă pentru ca ei să erupă total. Tocmai pentru că nu există spatiu pe arcadă pentru ca molarii de minte să erupa, ei imping în dinţii din faţă pe care îi cariază treptat. Se recomandă extracţia molarilor de minte încă de la vârsta de 16 ani pentru a preveni apariţia eventualelor complicaţii. Există şi situaţii când molarii de minte pot rămâne pe arcadă: atunci când au loc de erupţie, când nu provoacă înghesuiri sau când nu sunt cariaţi.

Scopul tratamentului de canal este de a putea păstra în cavitatea bucală un dinte ce a suferit o infecţie a pulpei dentare (a “nervului”). Astfel, dacă medicul dentist vă recomandă un tratament de canal acest lucru nu este neaparat o veste proastă, ci înseamnă ca acel dinte poate fi păstrat (“salvat”).

Cariile netratate la timp sau traumatismele dentare sunt cele mai frecvente cauze. După infecţia pulpei dentare, aceasta se necrozează (moare). Netratată, infecţia cantonată iniţial în interiorul dintelui, se extinde spre osul maxilar, dând complicaţii de mare amploare, ce în final duc la pierderea dintelui şi a ţesuturilor învecinate.